O nunta, o excursie, doi prieteni

Imi amintesc momentul in care ne-am cunoscut cu Ioana si Dan, atunci cand au venit la noi, intr-o dupa-amiaza. Dan e tipul dintr-o bucata care nu se sfieste sa iti spuna in fata ce ii place, ce nu, ce ii convine si ce nu, un veritabil “ce-i in gusa si-n capusa”. La prima intalnire lasa impresia ca joaca in rolul tipului dur, insensibil, capricios, asa ii place lui sa isi faca “intrarea”. Ioana, cu totul altfel de fire, mult mai temperata si calculata in discutii, asculta atent, filtreaza, mai apoi intreaba si pune in balanta. Recunosc ca dupa prima intalnire eram sceptic in privinta unei colaboarari frumoase intre noi si ei. Atunci cand Dan ne-a sunat si a zis ca vor sa lucram impreuna, ne-am consultat intre noi si am hotarat sa ne asumam eventualele capricii pe care o sa le intampinan din partea lui Dan si sa mergem impreuna mai departe. Riscant, as zice.

Toate temerile s-au dovedit a fi degeaba, caci Dan in definitiv nu era nici pe departe asa cum a lasat impresia, ba chiar din contra, un tip de nota 100+. Despre Ioana, oricum nu aveam niciun dubiu. Cu fiecare intalnire pe care am avut-o cu ei, parca ne apropiam si mai mult unii de altii. Am comunicat intotdeauna eficient, deschis, asa cum o facem intre prieteni vechi. Cuvantul care a caracterizat ziua nuntii a fost relaxare. Cu o zi inainte de nunta chiar ne-a sunat Dan sa ne intrebe daca nu cumva vrem sa venim mai devreme pe la ei, sa mai stam de vorba, sa avem timp de o cafea. Asa ajungem noi pe la vreo zece dimineata si pe Dan il gasim prin curte, imbract in sort si tricou, asa recreativ, de parca nimic nu avea sa se intample in ziua respectiva. O coca-cola rece, vreo ora de glume, chicoteli, apare tipa de la make-up si ne apucam de treaba. A fost totul asa de destins incat orele au trecut fara sa ne dam seama ca mai e doar putin pana cand incepe cununia la biserica. S-au precipitat putin lucrurile, s-a trecut din modul “low” in modul “high” si am ajuns cu bine si la timp in fata bisericii. Asteptarea de vreo douazeci de minute pe care am intampinat-o la biserica a facut din Ioana si Dan sa nu mai fie oamenii aia destinsi si relaxati pe care ii gasisem de dimineata. Emotiile au crescut treptat, respiratia a devenit greoaie, cuvintele mai greu de gasit. Cu toate trairile intense au trecut cu bine peste, dar mai ramasese ceva care ii nelinistea, dansul lor. Au tinut foarte mult la el, muncisera din greu si facusera repetitii chiar si cu o zi inainte, cand am fost cu ei sa vedem care sunt miscarile si cum putem sa surprindem mai bine momentul. Pana la urma s-au descurcat, nu perfect, dar cine tinde spre perfectiune? Seara a fost placuta, s-a dansat mult si diversificat. L-am apreciat pe Dan care chiar daca nu e un mare dansator a incercat si pana la urma i-a si iesit :).

Dupa trei saptamani de la nunta, timp in care am planuit ce si cum sa facem, unde sa filmam si sa fotografiem, am luat drumul Balcicului. Din Bucuresti spre Balcic am plecat pe o caldura de foc, vreo patruzeci si ceva de grade. Pe autostrada Dan ne-a aratat ce muzica asculta el in ’90 cand se ducea in discoteca :), asa ca am mers in boxe pana la Vama Veche, unde am facut primul popas, numai cu Mc Hammer, Dr. Alban, Vanilla Ice si altii. Nu l-am trecut cu vederea si a fost tinta glumelor legate muzica pe care o asculta, de varsta lui si ca de acum incolo e un batran nostalgic. In Vama am mancat la primul impinge-tava intalnit si am facut planul de atac pentru ce o sa filmam cand o sa ajungem in Balcic. Dupa ce ne-am repozitionat pe drum, Dan stia ca are o datorie la mine si fix de la granita cu Bulgaria pana la destinatie nu m-a slabit cu glumele si mistourile. Le-am suportat cu stoicism, venise si randul meu :). Ajunsi in Balcic, am identificat locurile unde voiam cadrele, Dan si Ioana si-au reluat rolurile de mire si mireasa cu tot cu costumatie si ne-am apucat de filmat. Dupa ce am terminat o parte din cadrele planificate, trebuia sa ne cazam, sa mancam bine si sa ne odihnim pentru a doua zi cand mai aveam multe de facut. Numai ca eram la sfarsitul lui iulie, inceput de august si imi aduc aminte ca am colindat vreo douazeci de hoteluri din Balcic si mai apoi Albena insa fara succes. Debusolati, insetati, infometati si obositi, toti 4 intr-o parcare sprijinindu-ne de masina ne uitam unii la altii si ne intrebam incotro o luam. Am hotarat noi sa ne cazam in Romania si sa ne intoarcem inapoi a doua zi de dimineata, numai ca dupa vreo trei zeci de kilometri de drum, in mijlocul campului am zarit un panou care indica un motel. Frana, marsarier, intram pe drumul ala de piatra si ajungem in fata motelului. Peisajul parca desprins din filmele de groaza. Liniste totala si nici urma de activitate in cladire. Trebuia sa dormim, oricum nu aveam alternative asa ca am sunat timizi la poarta si ne-a deschis o doamna care nu vorbea decat bulgareste. Ne-am inteles cum am putut si din momentul ala am fost fericiti ca aveam unde sa dormim. De dimineata cu bateriile incarcate, cu Dan si Ioana imbracati in mire si mireasa, am luat-o din loc inapoi spre Balcic. Ziua a fost plina si am fost condamnati sa filmam clipul de dupa nunta pe o caldura toropitoare. Spre amurg am terminat de filmat ultimele cadre, am strans camerele, am dezechipat mirii, am aruncat totul in masina asa cum am apucat si am plecat spre Bucuresti cu inca o misiune indeplinita. Toti eram istoviti, dar fericiti. Ioana si Dan bucurosi ca vor ramane cu amintiri frumoase, iar noi ca am reusit sa filmam ce ne-am propus. De pe la Fetesti pana la Bucuresti am trecut eu la volan, pentru ca Dan rula pe “low battery mode”. Nici eu nu eram mai bine, dar fata de el care fusese alergat pentru cadrul perfect toata ziua, ma simteam ceva mai in puteri.

Am realizat inca o data cat de frumos e ceea ce facem, ca aducem bucurie si amintiri oamenilor, dar in acelasi timp dupa toata aventura mi-am dat seama si ca munca noastra e palpitanta, plina de surprize si ca noi la fel ca si protagonistii nostri ramanem cu amintiri frumoase si cu ce povesti peste ani.

Leave a comment