Ce ne spunem când urmeaza să ne căsătorim? – o viziune personală

ce ne spunem cand ne casatorim

Am un insight – unul în legătură cu ce își spune ea pe de o parte și el pe de altă parte atunci când decid să se căsătorească. Nu știu dacă insight-ul asta vine de la faptul că am filmat la viața mea (în ultimii 5 ani) multe nunți, miri, mirese și mai departe mi-am imaginat cum s-a ajuns acolo. Pentru că povestea mi se pare mult mai încâlcită în privința lor, am să încep despre ei.

Ca într-un joc de șah, el e regele. El hotărăște finalul jocului sau trecerea lui în altă etapă. O cere sau nu o cere. E drept, ca și în joc, regina (a se citi femeia) are mai multă mobilitate și poate să grăbească, tranșeze finalul jocului. Bărbatul în general nu se simte cu temele făcute când vine vorba de căsătorie și spre disperarea ei, a iubitei, procrastinează în avansarea cererii. Plus că de când a auzit că speranța de viață în secolul XXI e de vreo șapte zeci de ani, chiar nu are motive să se grăbească și nu e un motiv de panică dacă se însoară la treizeci, treizeci și ceva – are timp. Oricum el simte că va fi suprimat, îngrădit, cenzurat și izolat de toată ceata lui cu care odinioară rupea butoanele de la playstation sau mânca fast food în miez de noapte – dacă o să ai în programul nunții pușca și cureaua lată, lungă, scurtă o să vezi cum toți prietenii lui îl jelesc, ținându-se de gât, balansându-se ritmic și fredonând din toți plămânii versurile melodiei. Altfel bărbații se mai gândesc că după căsătorie, partenera urmează să îi ceară să devină tată, responsabil pe deasupra. Trecerea la statutul de tată poate să fie văzut că un alt pas care îl scoate din elementul său, îi dă fiori, provoacă stări de disconfort. Mama joacă un rol important. De obicei ea face presiuni repetate și asidue asupra odorului, încercând să îl determine să se căsătorească – un binevenit ajutor pentru partenerele lor. Majoritatea prietenilor nu sunt căsătoriți, așa că nu are niciun motiv că el să fie primul. Nu de puține ori am întâlnit cupluri de miri cărora le fusese dificil să își găsească nași, pentru că nu aveau prieteni căsătoriți. Bărbații în general fabrică gânduri teribile despre cum va arăta viață lor după ce vor fi căsătoriți, nu întâmplătoare sunt glumele “atât ți-a fost”, “vezi tu de azi încolo”, făcute de prieteni în ziua nuntii. După ce depășește o parte din procesele astea prin înțelegere, sau doar le minimalizează, ajunge la un grad de conștientizare și intuiția îl îndeamnă să o ceară, să înceapă să construiască în jurul unei familii, să accepte situația. Nu cred că plămădirile despre care am vorbit se aplică în cazul tuturor bărbaților, însă dacă nu toți se regăsesc în astea, cu siguranță sunt altele pe aceleași teme: frică, îngrijorare, imaturitate, neasumare.

După cum am zis la început femeia e în stare, depinzând și de abilitățile ei, să tranșeze soarta relației mai devreme decât ar face-o partenerul. Femeia e mai neînfricată în față căsătoriei, nu trece prin toate frământările bărbaților, ba chiar din contra după câțiva ani de relație, să zicem patru-șase ani, chiar își dorește să ducă relația într-o altă etapă. Mai realistă, femeia știe că vrea o familie, știe că vrea să rămână alături de partenerul ei, își dorește stabilitate și confirmare, însă îi mai rămâne să își ajute partenerul în complicatul lui proces de înțelegere a lucrurilor și întâmplărilor. Ce-i drept am văzut că specialiștii spun că bărbații se maturizează cu vreo zece ani mai târziu decât femeile. Eu cred că unii mult mai târziu. Singurele frustrări ale femeii sunt alimentate de temerile bărbaților, pentru că atunci când partenerul trece prin procesele lui, femeia nu face altceva decât să se îndoiască de așteptările și speranțele ei. Îndoielile trec relativ repede, ea își da seama – cu ajutorul altor experiențe ale prietenelor, cunoscutelor, articolelor, cărților – că bărbații vor să mai copilărească și se înarmează cu răbdare, schimbă strategii, iar într-un final așteaptă să vadă cererea în căsătorie mult așteptată.

LASĂ UN COMENTARIU