Dragostea aceea

Povestea lor e relativ simplă și se clădește pe sentimente puternice. Nu, nu sunt ingrediente complicate la mijloc, e vorba doar despre pasiune, sinceritate, dorință, solidaritate, iubire și grijă. Sunt calități pe care noi toți ar trebui să le conținem și să știm să le îmbinăm pentru a reuși să clădim relații infloritoate care să te facă să tragi altfel aerul în piept. Când m-am gândit ce titlu să pun postului acesta, m-am gândit la ei, la cum sunt și la cum arată relația lor. Mi-a venit în minte “dragostea aceea”. O să va întrebați – care dragoste aceea? Păi dragotea aceea a copilăriei, atunci când iubeai sincer, din toată inima, când simțeai că împreună cu persoana pe care o iubești poți muta munții din loc, poți face absolut orice. Așa mi s-a părut mie că s-a așezat dragostea între George și Adriana. O dragoste sinceră, o iubire puternică, clădită în timp și cu toate ingredientele de care vorbeam mai sus. În ziua nunții am văzut în ei doi oameni adulți, dar și doi copii, două suflete care se iubesc necondiționat. Și tot ce am văzut între ei doi, se reflectă și în familiile lor, pentru că mi-a fost dat să filmez la nunta lor multe îmbrățișări, multe momente de taină între ei și părinți, între ei și rudele apropiate.  Privind în spate la nunta lor realizez cât de mult a însemnat pentru ei, cât de important a fost momentul și cum astăzi când totul se derulează cu repeziciune, ei nu au uitat de valorile și ingredientele pentru o iubire care crește mare și armonioasă.

LASĂ UN COMENTARIU