Întâmplare sau destin?

Cursurile de master și vizita la medic

Ce s-a întâmplat între Raluca și Bogdan mi-a plăcut încă de prima dată când mi-au povestit și încă de pe atunci am considerat că e o poveste frumoasă. Poate că în ziua de azi poveștile cu aroma de romantism și sentimente puternice sunt din ce în ce mai rare, dar asta nu înseamnă că au dispărut, iar dovada pentru mine a venit chiar de la ei. Pentru început au dat unul de altul la un curs de master, iar cum Raluca e medic, Bogdan și-a găsit o afecțiune pentru a ajunge la un consult. Doamna doctor l-a tratat și odată cu vindecarea afecțiunii a adus în viața lui și împlinirea. Asta-i povestea pe scurt, dar ce m-a impresionat e că despre toată întâmplarea amândoi mi-au povestit în detaliu, cu multă pasiune și căldură în privire. De parca s-ar fi întâmplat ieri. Bogdan spunea că a fost un fel de dragoste la prima vedere, că nu a mai putut să își ia gândul de la ea încă de prima dată când a văzut-o. Îl cred pentru că și acum se comportă cu Raluca de parcă ar fi la primele întâlniri, iar entuziasmul pare să nu-i fi pierit deloc.

Vrei să fii soția mea?

Raluca i-a spus lui Bogdan că da, vrea să fie împreună pentru tot restul vieții la Moscova, chiar în Piața Roșie. Nu pot să îmi imaginez cum Bogdan s-a gândit să o întrebe lucrul ăsta într-o locație atât de inedită și îndepărtată, dar recunosc că am rămas surprins plăcut atunci când mi-au povestit. Cred că toată povestea lor chiar merita sa se încheie cu o cerere în căsătorie într-un loc mai puțin recunoscut pentru astfel de cereri. Într-un final s-au hotărât și cu nunta, pe care au stabilit-o în București, iar bucuria de a fi fotograful lor de nunta mi-a revenit chiar mie. A fost o zi plină, senină și călduroasă. Și-au dorit să organizeze o nuntă simplă fără prea multa agitație, o nuntă care practic mi s-a părut ca a reflectat perfect relația dintre ei. Libertatea de a pândi momentele pe care le voiam fotografiate ca să redau așa cum îmi doream atmosfera creată, se datorează faptului că Raluca și Bogdan au înțeles că ziua nunții nu trebuie să fie o alergătură continuă. S-au pregătit în liniște pentru cununia religioasă, înconjurați de nași, prieteni și rude, au trăit intens ceremonia religioasă, iar seara petrecerii a fost animată de muzică bună. Am apreciat că au gândit în detaliu orice aspect legat de nunta lor și am văzut încă o dată cât de mult contează să te implici cu sufletul atunci când iți organizezi probabil cea mai specială petrecere din viață.

LASĂ UN COMENTARIU