O nuntă, o excursie, doi prieteni

Îmi amintesc momentul în care ne-am cunoscut cu Ioana și Dan, atunci când au venit la noi, într-o după-amiază. Dan e dintr-o bucată, nu se sfiește să îți spună în față ce îi place, ce nu, ce îi convine și ce nu, un veritabil “ce-i în gușă și-n căpușă”. La prima întâlnire lasă impresia că joacă în rolul tipului dur, insensibil, capricios, așa îi place lui să își facă “intrarea”. Ioana, cu totul altfel de fire, mult mai temperată și calculată în discuții, ascultă atent, filtrează, mai apoi întreabă și pune în balanță. Recunosc că după prima întâlnire eram sceptic în privința unei colaboarari frumoase între noi și ei. Atunci când Dan ne-a sunat și a zis că vor să lucrăm împreună, ne-am consultat între noi și am hotărât să ne asumăm eventualele capricii pe care o să le întâmpinăm din partea lui Dan și să mergem împreună mai departe. Riscant, aș zice.

Toate temerile s-au dovedit a fi degeaba, căci Dan în definitiv nu era nici pe departe așa cum a lăsat impresia, ba chiar din contră, un tip de nota 100+. Despre Ioana, oricum nu aveam niciun dubiu. Cu fiecare întâlnire pe care am avut-o cu ei, parcă ne apropiam și mai mult unii de alții. Am comunicat întotdeauna eficient, deschis, așa cum o facem între prieteni vechi. Cuvântul care a caracterizat ziua nunții a fost relaxare. Cu o zi înainte de nuntă chiar ne-a sunat Dan să ne întrebe dacă nu cumva vrem să venim mai devreme pe la ei, să mai stăm de vorba, să avem timp de o cafea. Așa ajungem noi pe la vreo zece dimineață și pe Dan îl găsim prin curte, îmbrăcat în șorț și tricou, așa recreativ, de parcă nimic nu avea să se întâmple în ziua respectivă. O cola rece, vreo ora de glume, chicoteli, apare tipa de la make-up și ne apucăm de treaba. A fost totul așa de destins încât orele au trecut fără să ne dăm seama că mai e doar puțin până când începe cununia la biserică. S-au precipitat puțin lucrurile, s-a trecut din modul “low” în modul “high” și am ajuns cu bine și la timp în fața bisericii. Așteptarea de vreo douăzeci de minute pe care am întâmpinat-o la biserică a făcut ca Ioana și Dan să nu mai fie oamenii aia destinși și relaxați pe care îi găsisem de dimineață. Emoțiile au crescut treptat, respirația a devenit greoaie, cuvintele mai greu de găsit. Cu toate trăirile intense au trecut cu bine peste, dar mai rămăsese ceva care îi neliniștea, dansul lor. Au ținut foarte mult la el, munciseră din greu și făcuseră repetiții chiar și cu o zi înainte, când am fost cu ei să vedem care sunt mișcările și cum putem să surprindem mai bine momentul. Până la urmă s-au descurcat, nu perfect, dar cine tinde spre perfecțiune? Seară a fost plăcută, s-a dansat mult și diversificat. L-am apreciat pe Dan care chiar dacă nu e un mare dansator a încercat și până la urmă i-a și ieșit.

După trei săptămâni de la nuntă, timp în care am plănuit ce și cum să facem, unde să filmăm și să fotografiem, am luat drumul Balcicului. Din București spre Balcic am plecat pe o căldură de foc, vreo patruzeci și ceva de grade. Pe autostrada Dan ne-a arătat ce muzică asculta el în ’90 când se ducea în discotecă :), așa că am ascultat până la Vama Veche, unde am făcut primul popas, numai Mc Hammer, Dr. Alban, Vanilla Ice. Nu l-am trecut cu vederea și a fost ținta glumelor legate muzica pe care o ascultă, de vârsta lui și că de acum încolo e un bătrân nostalgic. În Vamă am mâncat la primul împinge-tava întâlnit și am făcut planul de atac pentru ce o să filmăm când o să ajungem în Balcic. După ce ne-am repus pe drum, Dan știa că are o datorie la mine și fix de la granița cu Bulgaria până la destinație nu m-a slăbit cu glumele și miștourile. Le-am suportat cu stoicism, venise și rândul meu :). Ajunși în Balcic, am identificat locurile unde voiam cadrele, Dan și Ioana și-au reluat rolurile de mire și mireasă cu tot cu costumație și ne-am apucat de filmat. După ce am terminat o parte din cadrele planificate, trebuia să ne cazăm, să mâncăm bine și să ne odihnim pentru a doua zi când mai aveam multe de făcut. Numai că eram la sfârșitul lui iulie, început de august și îmi aduc aminte că am colindat vreo douăzeci de hoteluri din Balcic și mai apoi Albena însă fără succes. Debusolați, însetați, înfometați și obosiți, toți 4 într-o parcare sprijinindu-ne de mașină ne uitam unii la alții și ne întrebam încotro o luăm. Am hotărât noi să ne cazăm în România și să ne întoarcem înapoi a două zi de dimineață, numai că după vreo trei zeci de kilometri de drum, în mijlocul câmpului am zărit un panou care indica un motel. Frână, marșarier, intrăm pe drumul ăla de piatră și ajungem în fața motelului. Peisajul parcă desprins din filmele de groază. Liniște totală, ceva cultură de porumb in stânga și dreapta clădirii, nici urmă de activitate. Trebuia să dormim, oricum nu aveam alternative așa că am sunat timizi la poartă și ne-a deschis o doamna care nu vorbea decât bulgărește. Ne-am înțeles cum am putut și din momentul ăla am fost fericiți că aveam unde să dormim. De dimineață cu bateriile încărcate, cu Dan și Ioana îmbrăcați în mire și mireasă, am luat-o din loc înapoi spre Balcic. Ziua a fost plină și am fost condamnați să filmăm clipul de după nuntă pe o căldură toropitoare. Spre amurg am terminat de filmat ultimele cadre, am strâns camerele, am dezechipat mirii, am aruncat totul în mașină așa cum am apucat și am plecat spre București cu încă o misiune îndeplinită. Toți eram istoviți, dar fericiți. Ioana și Dan bucuroși că vor rămâne cu amintiri frumoase, iar noi că am reușit să filmăm ce ne-am propus. De pe la Fetești până la București am trecut eu la volan, pentru că Dan rula pe “low battery mode”. Nici eu nu eram mai bine, dar față de el care fusese alergat pentru cadrul perfect toată ziua, ma simțeam ceva mai în puteri. Am realizat încă o dată cât de frumos e ceea ce facem, că aducem bucurie și amintiri oamenilor, dar în același timp după toată aventura mi-am dat seama și că munca noastră e palpitantă, plină de surprize și că noi la fel ca și protagoniștii noștri rămânem cu amintiri frumoase și cu ce povesti peste ani.

 

LASĂ UN COMENTARIU