Shine like Diana, Sofia & Bogdan

Pe Diana și Bogdan, părinții Sofiei îi cunosc de o vreme, pot spune că suntem ca și prieteni. Pentru mine sunt doi oameni cu sufletul cald, oameni deschiși și zâmbitori, se potrivesc împreună. Ceea ce nu am știut a fost că “meseria” de părinte avea să îi completeze și mai mult. Poate o să spuneți că orice om devenit părinte e normal să se priceapă să fie părinte. Perfect de acord, e normal! Și totuși ce e așa deosebit?
La ei am observat cum au știut să îmbine viața lor de dinainte, cu viața lor de după nașterea Sofiei, și cu asta se descurcă admirabil. Au știut (sau au învățat) cum să rămână aceeași oameni zâmbitori, pozitivi, detașați și în același timp să acorde toată atenția micuței lor, să o protejeze, să o drăgălească și să o plaseze în centrul universului lor. Asta nu văd să se întâmple atât de des, pentru că mulți părinți renunță la tot ce înseamnă ei și absolut toată energia lor e investită în copil, iar în final toate acțiunile astea nu aduc nimic benefic nici în viața copilului, nici în viața părinților. Acum că v-am povestit și micuța pildă pe care am avut să o iau și de la ei, căci așa îmi place mie să rămân cu ceva după fiecare eveniment filmat, după fiecare experiență pe care am avut-o cu oamenii, am să povestesc în câteva rânduri și cum a fost în ziua botezului Sofiei.
S-a simțit fericire. În toată casa a fost forfotă, dar o forfotă pozitivă, ca într-un film bun în care toată familia aleargă prin casă pentru a-și pregăti bagajele și a fi gata să plece în vacanță la timp. Numai că la ei toată lumea trebuia să fie gata la ora stabilită, atunci când Sofia urma să fie botezată. De la bunici, la părinți, la nași, la unchi și mătuși, prieteni și apropiați toți au fost prezenți în fața bisericii atunci când preotul, din ușă, cu un semn discret, le-a spus că pot intra înăuntru. În timp ce Sofia era botezată, pe chipurile celor prezenți în biserică se citeau expresii, pe care nu trebuie să le descriu pentru că le-am așezat frumos în clipul de botez al Sofiei. Am ales ca melodia și evident și numele clipului să se numească “Shine” pentru că imaginile pe care le-am filmat și senzația pe care am avut-o la sărbătoarea lor, m-au făcut să îi simt pe ei ca familie ca și cum împreună ar străluci, ar fi desăvârșiți, nu le-ar lipsi nimic. Cred că cele trei minute și ceva din clipul de botez se pricep să descrie mai bine tot ceea ce am scris eu.

LASĂ UN COMENTARIU