Trecut și prezent

Amintiri din copilărie

Dacă derulez vreo 20 de ani în spate, îmi aduc aminte de Denis și cum în vremurile alea îl asociam cu drăcușorul ăla din Dennis pericol public, filmul. Adică tot cu un Denis, dar cu doi de n. Diferența dintre cele două personaje, cel din film și cel din viața reală adică Denis al meu, era la fel de mare ca și felul în care le sunt scrise numele, adică aproape deloc. Cred că Denis al nostru era cel mai primejdios și poznaș copil de la bloc și realizez acum că de multe ori ne demonstra cum viața bate filmul.trecut si prezent fotografie vintage cu denisÎntre noi era o diferența de vreo 5 ani, iar între el și fratele lui de vreo 3. Cum cu fratele lui Denis eram camarad de seamă și eram împreună aproape zi de zi, aveam ocazia de nenumărate ori să îl punem pe Denis să provoace situații pe care noi, pe motivul că depășisem o vârstă, nu ne mai “permiteam” să le provocăm pentru că eram certați de părinți și nu numai. Și așa într-un an de exemplu în seara de revelion, când petreceam acasă la ei, Denis a aruncat o petardă în toaletă și bufff! – s-a dus wc-ul. Tot Denis dădea în locul nostru cu baloane pline cu apă în fete, asta după ce pe noi ne alergaseră niște părinți. Altădată lipea gumă de mestecat pe vizoarele ușilor vecinilor sau spărgea becurile din bloc aruncând cu apă pe ele. De povestit ar mai fi multe, dar poate nu e locul aici și nici n-aș vrea să mă apuce nostalgia, căci sunt întâmplări care cu siguranță nu se vor mai întoarce vreodată.

Petreceri, adolescență, timiditate, început.

Nu vreau să creadă Diana că despre ea nu aduc aminte, dar încă nu am ajuns acolo, pentru că mai am de povestit puțin. Mai târziu după episoadele Denis pericol public, diferența de vârstă a făcut ca drumurile noastre să plece în direcții diferite. Pentru mine viața de pe lângă bloc a fost înlocuită cu petreceri, ieșiri în oraș, flirturi. Așa că ne vedeam rar, pe la bloc sau prin alte scări, locuri prin care eu cu frate-su ne ascundeam să pipăm câte o țigară, iar Denis se juca țevi, sau vreo baba-oarba cu prietenii. După ceva timp vremurile ne-au adus din nou împreună pentru că la un moment diferntele de vârstă nu mai contează. Zilele în care făceam tot felul de tâmpenii pe la bloc, iar Denis era ăla care executa giumbușlucurile care ne treceau nouă prin minte, erau demult apuse și așa am avut ocazia să avem uneori discuții mai profunde despre viață, viitor, relații. Denis crescuse, iar atitudinile dezinvolte și îndrăznețe se eclipsaseră, înlocuite fiind de un comportament mai mult sfios. Și prin toate discuțiile mai serioase sau mai puțin serioase aflam de la el că își dorește stabilitate și implicit pe cineva cu care să rezoneze, dar la vremea aia nu cred că alocam prea mult timp să îl cred.

Povestea în doi, Denis și Diana.

Denis spune toate lucrurile ori râzând, ori zâmbind așa încât nici nu știi dacă să îl iei în seama sau nu. La un moment dat după ce trecuse prin câteva relații, că orice adolescent și mai târziu tânăr, mă întâlnesc cu el și îmi spune sec: – Bă, m-am combinat! Îi răspund: Bine mă că te-ai combinat, bravo! Nu știam că avea să fie ceva serios, mai ales că îmi spunea asta râzând și învățasem că de la Denis nu trebuie să iei totul în serios și că trebuie să filtrezi ce spune. În fine, încep să îl întreb detalii despre “combinație” și îmi povestește că a întâlnit-o la o nuntă, că o cheamă Diana, că au ieșit de câteva ori, că pare să fie totul ok, etc. Nu cred că trecuseră două luni de când îmi spusese că e cu Diana și vine pe la mine pe birou. Eu eram concentrat la un montaj de nuntă și el stătea la calculatorul de lângă mine, căuta ceva pe net. Discutăm printre picături și deodată îmi spune că s-a mutat cu Diana. Am fost uimit și cred că atunci m-am oprit din ce făceam și l-am întrebat răspicat: – Bă tu ești nebun? Mi-a răspuns că nu și că el crede că se potrivesc și consideră că mai bine că s-a mutat cu ea, așa vede dacă se înțeleg și locuind amândoi împreună. Ceea ce a urmat m-a făcut să cred că nu e nebun, mai ales după ce am cunoscut-o pe Diana și am realizat că e o tipă deosebită cu care reușești fără dificultăți să comunici eficient din prima. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie. Uitându-mă la ei cu mai multă atenție, văzându-le reacțiile și comportamentul unuia față de celălalt, ceva m-a făcut să cred că o să meargă bine. După câteva ieșiri împreună, mi i-am imaginat pe amândoi ca fiind construiți să fie compatibili. Nu m-am înșelat și prin iulie aflu de la ei că în august vor să meargă să spună DA! Ei bine, au spus DA, m-am bucurat și mă bucur enorm pentru ei, mi-a părut bine că le-am filmat și fotografiat momentul, dar mi-a părut puțin rău că nu am putut să fiu doar un simplu martor care să le urmărească live grimasele și emoțiile pe care le-au trăit în timpul cununiei civile. O să mă mulțumesc să ii urmăresc pe materialul video pe care l-am filmat și promit să îl montez într-un mare fel. 🙂

Ps1: mi-a fost greu să scriu tot ce am scris despre voi, dar mai mult despre Denis pentru că: a trebuit să îmi aduc aminte de niște lucruri foarte mișto pe care le-am trăit în copilărie și de care îmi pare așa rău.

Ps2: țin mult la voi chiar dacă poate nu v-am demonstrat explicit.

Ps3: ar mai fi fost super multe de scris. 🙂

LASĂ UN COMENTARIU