With Passion

Astăzi în prag de mare sărbătoare, vreau să vă povestesc despre Irina și Marian, actorii din “Passion”. După cum v-am povestit și alte dăți, în clipurile noastre de nuntă nimic nu e întâmplător. Ei bine, nici de astă dată nu facem excepție, căci am decis ca Passion să fie numele clipului în care Irina și Marian și-au unit destinele și s-au bucurat de sărbătoarea lor. De-a lungul timpului, pe parcurs ce am cunoscut oameni lângă care am fost alături în ziua nunții, am realizat că fiecare cuplu poate fi descris în câteva cuvinte, 2-3…cuvinte care să li se potrivească și să ii caracterizeze. Încă de când i-am cunoscut mi-au povestit despre relația lor cu atât de mult patos, încât mi-am dat seama că pentru ei asta înseamnă totul și că se vor îngriji să crească împreună, să se bucure de viața lor în doi. Nimic și nimeni nu le poate sta în calea fericirii lor. Mi-au demonstrat asta de fiecare dată când ne-am întâlnit și am stat de vorba despre ei, despre nunta lor. Au o poveste frumoasă și au trăit momente de care s-au bucurat amândoi ca doi copii. Îmi povesteau cum la început fiind, au vorbit la telefon atâta timp cât a făcut Marian de la București la Cluj (cu mașina). Mi-au povestit cum s-au regăsit de fiecare dată unul în brațele celuilalt și cum abia așteptau să vină seara și să se întâlnească din nou acasă. Pentru ei relația lor are un răsunet puternic, iar el e totul pentru ea și ea înseamnă totul pentru el. În ziua nunții i-am perceput ca pe cei mai emoționați miri cunoscuți vreodată. Au trăit la intensitate maximă toate momentele, încă de când au început să se pregătească de marea sărbătoare, continuând cu slujba de la biserica și petrecerea de după. Într-o lume în care totul se petrece fulgerător de repede, în timpuri în care nu mai avem răbdare să ne descoperim și să ne cunoaștem unii pe ceilalți, iată că doi oameni au știut să renunțe la a alerga, au știut să își întindă mâinile, să se cuprindă în brațe și să aibă răbdare unul cu celălalt. Și totul cu mult suflet și cu P A S I U N E.

LASĂ UN COMENTARIU